Dia de los muertos / Ziua Mortilor / Halloween – What do you believe?

Stiu ca nu mai este sarbatoarea Halloween, dar in draga si scumpa noastra Romanie, astazi, pe 1 noiembrie, se sarbatoresc mortii. Sa va zic mai multe?

Well, la noi si in alte parti exotice, se sarbatoreste Ziua Mortilor (sau Luminatia – Sarbatoarea tuturor sufletelor, pentru cei catolici), varianta pentru Mexic este Dia de los Muertos, iar pentru America / Marea Britanie este Halloween.

Potrivit credintei catolice, in aceasta zi, o parte din sufletele celor morti, care nu au fost nici sfinti si nici damnati, ajung in Purgatoriu, unde se curata de pacate pentru a putea intra in Rai.  In Romania, sarbatoarea a fost preluata si de ortodocsi. In unele zone insa, practica obiceiul pomenirii mortilor in ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, in 8 noiembrie.

In calendarul catolic, Luminatia se numeste Sarbatoarea tuturor sufletelor. Desi, la origine, este o sarbatoare catolica, occidentala, a fost adoptata si in Transilvania, indiferent de confesiunea religioasa a locuitorilor (ortodocsi, catolici sau protestanti).

In traditia ortodoxa, Luminatia se inscrie in randul sarbatorilor din vechiul cult al mortilor. Astfel, in ziua de 31 octombrie, oamenii merg la cimitir, unde curata mormintele celor dragi, iar in zilele de 1 si 2 noiembrie duc flori – de obicei flori de sezon, precum crizantemele – si se roaga pentru sufletele celor adormiti, astfel cimitirul devine o mare de lumanari, un peisaj de nedescris de multi.

In Marea Britanie, sarbatoarea s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara dinaintea ei, All Hallows Evening. In timp, prin prescurtare, a devenit Hallows’E’en si de aici Halloween, sarbatoarea de sorginte americana care, in ultimii ani, a fost adoptata intr-o oarecare masura si de catre romani.

Halloween-ul – care inseamna, in primul rand, costume cat mai ciudate si dovleci scobiti, cu lumanari aprinse, pe post de felinare, sarbatorit in 31 octombrie, a devenit un motiv de distractie si relaxare si pentru romani. Desi este o sarbatoare pagana la origini, totusi este acceptata de reprezentantii Bisericii ca o sarbatoare nevinovata, comerciala, care se adreseaza in mod special copiilor.

O interesanta ingemanare a traditiilor legate de morti si spirite poate fi intalnita in Mexic, unde Halloween face parte integranta din „Los dias de los muertos”. In aceasta perioada a anului, in Mexic are loc reintoarcerea fluturilor monarhi din SUA, pentru a ierna in padurile de brazi. In credinta azteca, pastrata de mexicani, fluturii respectivi poarta spiritele mortilor. Cele trei zile ale mortilor sunt o sarbatoare vesela, de amintire a persoanelor dragi. In fiecare casa se incropesc mici altare decorate cu paine, dulciuri, fructe si flori, iar familiile merg la cimitir, ingrijesc mormintele si organizeaza mici petreceri printre cruci, ramanand si peste noapte alaturi de cei plecati dintre vii.

Oriunde sau orice sarbatoare ai „urma”, exista macar un lucru pe care toate le au in comun…ai nostri morti, pe care presupun ca toti dintre noi dorim ca ei sa se odihneasca in pace.

Let’s light up a candle for the loved ones…

Have a fucking great day and bunny kisses to all! ^_^

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s